Lazy and unhappy…

Sunt lenesa din nastere, cred ca nu am sa scap nicicum din lenea care ma inconjoara, care ma determina sa stau intr-o permanenta stare de dulce visare, de pierdere de sine, de contemplatie. Totusi lenea dulce de duminica cu dormitul pana la 12 si cafeaua pana la 3 si micul dejun la 4, nu ma determina sa nu te port in gandurile mele. Si iar ma trezesc si nu ma duc sa ma spal pe dinti, nu-mi pun de cafea, nu fac nimic decat sa-mi deschid f. de calculator, f. de site pe care te-am cunoscut, sa citesc vechiul "Mesaje primite (0)" si sa-mi vina asa o  dorinta nebuna sa ma bag din nou in pat, sa mai treaca macar cateva ore, pana… poate… ai sa-mi scrii, desi stiu ca ma mint singura, devine din ce in ce mai clar ca nu ai sa o faci. Azi implinim doua luni, Q. Doua luni din care tu jumate ai fost absent, pentru ca nu stii ce vrei, nu stii cine esti, nu stii cine sunt, de parca nu vrei sa stii nimic.  Ok, incep sa ma resemnez cuminte in fotoliul meu rosu, din camera mea galbena, din casa mea maro sau gri sau what ever, din orasul meu violet, din tara noastra alb-negru. Stii, concluzia e simpla, daca relatia noastra o da in bara in mod evident din stadiu "online", iti imaginezi ce esec total ar fi in viata reala? Adica, tu iti imaginezi cate posete si "bibilouri" ti-ai lua in cap, pentru toate magariile si aberatiile la care ma supui cu buna-stiinta? Nu, cred ca nu iti imaginezi. Nu ai de unde. Am acuma porcaria de …, deschisa. As putea sa-ti trimit un mesaj totusi, unul cat de mic. Dar ce rost are? Ca maine dimineata la cafea sa fi din nou prezent in viata mea, din nou prezent in tot ceea ce ma inconjoara, sa ma intrebi stupid de ce sunt suparata, sa fi senin si bland si sa-mi spui iar tot ceea ce mi-am dorit vreodata sa aud,  iar peste exact doua saptamani sa dispari iar, ca sa te regasesti pe tine, ca nu mai trebuiasca sa porti "dorul unui suflet care nu-ti apartine", etc. ? Povestea asta a noastra este pana la urma aberanta, cu cat ne apropiem mai

A trecut o saptamana…

Da, pai, sa vezi, a trecut mult deja, poate ca e o saptamana, ca am uitat sa mai numar zilele, fiindu-mi prea dor de tine sa mai conteze asta. Si cum spuneam, a trecut o saptamana de cand nu ti-am scris nici macar un cuvant, si de cand am hotarat sa intrerup orice comunicare cu tine. Dar asta nu inseamna ca nu dau si refresh-uri nenorocite la fiecare zece minute in continuare. Dar asta e mai putin important acum. Sunt mandra ca nu am cedat, desi tentatia de a-ti vorbi e mare, foarte mare. Si ca un substitut, am hotarat sa scriu ce ti-as scrie tie lumii intregi, mai putin tie. Tu nu vei citi aceste randuri, in schimb vor apartine tuturor, asa cum povestea noastra, ce aberant suna, nici nu mai stiu daca noi doi avem vreo poveste, de fapt, sunt sigura ca nu avem nici o poveste, in fine, sa revin, asa cum povestea noastra a inceput pe internet, pe un site stupid, cu oameni stupizi, cu poze stupide,  asa ea va continua sa dainuiasca tot pe internet, uitata undeva pe un blog si atat. Asadar, Q al meu, miss you, atat de mult incat ma doare, dar am si eu orgoliul meu si nu am sa accept sa mi-l calci in picioare. Yours, U.