Mesaj

- prietenului unei foarte bune prietene…sau, la fel de bine, prietenei unui foarte bun prieten - Sa stai langa. Sa fii aproape. Sa mangai. Sa-i strangi toata durerea la pieptul tau, transformand-o in bland si in bun. Sa nu-i stergi cu degetele lacrima ce curge firesc pe a ta camasa, patand-o. Sa nu-ti pese ca ti se mototoleste bluza ori se imbiba cu saraturile ochilor ei. Sa fii alaturi. Mai ales acum, cand are atata nevoie de tine. Cand a pierdut ceva si a castigat Altceva. Cand a aflat cum este si cat iti este sau cat ar vrea sa-ti fie. Sa nu-ti temperezi bataile inimii de teama ca ea o sa le auda si-o sa zambeasca bucuroasa ca te aude, te simte, te stie. Sa nu camuflezi, sa nu opresti cuvintele in gat, sa nu le strangi ghemuite in marul acela al lui Adam, in strigatul mut de odinioara, ci sa le lasi sa iasa, daca asa simt ele. Sa aduni la piept, in loc sa imprastii. Sa nu risipesti in povestiri multiple, sa nu continui la nesfarsit jocul intrebarilor ce nu-si vor afla niciodata adevarat raspuns decat prin ochi limpezi si caldura in palme. Sa nu strangi pumnii, ranindu-te, ci sa-i deschizi. Sa nu-ti fie teama. Fiindca aceea e adevarata dragoste. Si de nadejde prietenie. Si dorinta de a fi nu aici sau acolo, ci aproape. Si alaturi. Acel sentiment neconditionat in care nicidecum nu pui in balanta ce castigi si ce pierzi, in care nu conteaza cine iubeste ori suna primul, cine ofera si cine primeste, in care viata si inimile nu va sunt un joc de copii care, daca maine se strica, ar fi tocmai bun de aruncat. Ori de inlocuit. Fiindca aceea este. Ce sunteti. Si ce ati putea deveni.