O mie de farame *

M-am decis sa transcriu toate fragmentele din cartile de care sunt indragostita. Prin urmare, sa nu va mirati daca vor mai fi si alte articole precum acesta. Fragmentul de mai jos este unul din multele fragmente pe care le ador, din cartea lui James Frey, “O mie de farame”. “James? Ce e? De ce te uiti asa la mine? Cum? Te holbezi la mine. Vreau sa stiu de ce. Stii foarte bine de ce. Nu stiu. Ba stii. Nu, nu stiu. Stii, numai ca vrei s-auzi totul de la mine. Spune-mi de ce te holbezi. Am tras aer adanc in piept. Prima oara cand te-am vazut, mi-a stat inima in loc. A doua oara cand te-am vazut, mi-a stat inima in loc. A treia oara a patra a cincea oara si de fiecare data de atunci incolo, mi-a stat inima in loc. M-am uitat drept la ea. Esti cea mai frumoasa femeie pe care am vazut-o vreodata. Parul, ochii, buzele, corpul care inca n-a inflorit deplin, felul cum mergi, cum zambesti, cum razi, felul cum iti pica fata cand esti furioasa sau suparata, felul cum iti tarsai picioarele cand esti obosita. Porti amprenta frumusetii in toate. M-am uitat fix la ea. Cand te vad Lumea sta in loc. Sta in loc si pentru mine nu mai existi decat tu si ochii mei care se uita fix la tine. Nimic altceva. Nu zgomot, nici alte persoane, nu ganduri sau griji, nici ieri, nici maine. Lumea sta pur si simplu in loc, si e un loc frumos, si esti doar tu. Doar tu si ochii mei care se uita fix la tine. M-am uitat fix. Cand pleci, Lumea se pune iar in miscare si nu-mi mai place asa de mult. Pot sa traiesc in mijlocul ei, dar nu-mi place. Ma invart dintr-un loc in altul si astept sa te vad din nou si astept sa stea iar in loc. Iubesc clipa cand sta in loc. Sa ma ia naiba daca nu-i cel mai bun lucru pe care l-am intalnit sau pe care l-am simtit vreodata, cel mai bun, si asta-i motivul pentru care ma holbez la tine, Frumoaso. Stateam la mai putin de jumatate de metru fata in fata si ne priveam drept in ochi. Arctic si pal, zavorat si incarcat. Lumea statea in loc si nu mai exista nimic altceva. Doar eu si ea, arctic si pal, zavorat si incarcat. A zambit. A fost frumos. A fost adevarat. Iti multumesc. Nu ai pentru ce. Ce faci acum? Mai am un Curs. Dupa aia ma duc sa ma-mbat. Chiar asa? Da. E-adevarat tot ce se spune? Nu stiu ce-ai auzit, probabil ca da. Speram sa nu fie-asa. Nu stiu ce sa-ti spun. Am facut un pas inapoi, coborand o treapta. Te mai vad? A zambit si-a dat din cap ca da. Da. M-am intors si am plecat si picioarele imi tremurau ca piftia cu fiecare pas pe scari in jos. Stiam ca ma urmareste cu privirea si ca asteapta sa ma-ntorc pentru inca un zambet si cat mi-ar fi placut un alt zambet, mi-ar fi placut sa stea Lumea in loc si ea asta astepta, dar nu m-am intors. Mi-am continuat mersul, cu o imagine in minte, arctic si pal, zavorat si incarcat frumos magnific misterios si minunat. Era in mintea mea. Stiam ca are sa ramana acolo.” Frumoasa declaratie, nu crezi?