cum mi-am petrecut eu sfarsitul lumii
O vreme m-am incapatanat sa cred ca n-a avut nicio legatura cu vineri 13, oricat si-ar scuipa unii in san cand le taie fata vreo mata neagra sau nu-si potrivesc dreptul peste pragul casei. Si nici cu alinierea planetelor, care s-a-ntamplat tot ieri (vineri 13), fenomen extrem de rar dupa parerea astro-specialistilor din presa. Pur si simplu, am avut senzatia ca-ntr-o zi oarecare – bine, fie si vineri 13, potriveala de calendar – s-a gasit sa vina sfarsitul lumii. N-a vrut neam sa-l mai astepte pe 2012. De 2013 nici nu s-a mai pus problema! Vreau sa-ti spun ca nici macar nu mi-am dat seama cand a venit. Ca s-a strecurat tiptil si ne-a incoltit cam pe furis. Si pe-urma, dupa ce l-am bagat de seama, n-am stiut daca va fi un sfarsit-sfarsit. Adica total, galactic, interstelar, planetar. Sau doar un sfarsitulet… bucurestean. De cartier. De bloc din Drumul Taberei, macar. Oricum, ca orice sfarsit, a avut nevoie si el de-un inceput. Care s-a derulat cam asa: dimineata s-a luminat de ziua banal si s-a scurs pana-n pranzul mic destul de plicticos. Eu mi-am facut de lucru, fara prea multa convingere, cu-o alergie cronica de-a mea care aduce foarte tare cu-o depresie (sau invers, nu-mi dau seama). Catre pranz, au aparut primele semne, zic eu clare, de inceput de sfarsit: am constatat ca nu mai curge apa rece. Bine, asta se intampla frecvent. Partea cu adevarat ciudata a fost ca pe teava de rece curgea in bulbuci apa calda. Iar pe cea de calda, venea tot calda. Mi-am ridicat o spranceana a multa mirare. Apoi m-am bucurat – ura!! sa udam evenimentul! – tampeste, facandu-mi planuri cum o sa ma tot balacesc eu in apa calda la pret de rece de acu’ incolo. Pe urma, nu stiu de ce, nu m-am mai bucurat. Intre cele doua ape calde era o discrepanta suspecta, cromatic-olfactiva. Cea proaspat calda de pe teava de rece era maroniu-cacanie si putea a la turi. Cea veche de pe teava de calda era transparenta cu irizatii bej, emanatii cloristice… si s-a oprit brusc, cu un tiuit in gol, cand o studiam mai cu atentie. Bine, opririle astea intempestive se intampla destul de des, deci nicio surpriza aici! Pe scurt, am ramas cu apa calda pocit-ruginie pe teava de rece. Si-atat. Apoi, brusc (pentru ca asa-s toate taierile adevarate – nici line, nici pe nesimtite) s-a taiat/s-a luat/a cazut curentul. Nu tu computer, nu tu televizor, nu tu frigider, nu tu telefon – nici fix, nici mobil, pe care tocmai ma pregateam sa-l pun la incarcat cand… Nu tu lumina pe scara. Motiv pentru care pisica mea a zbughit-o-n bezna palierului cu un miorlait ondulat si isteric, tasnit parca din prelungita-i popreala de apartament. Si dusa a fost pe scara blocului! Mi-am luat lanterna si-am bananait printre etaje, neajutorata, cu ceva lacrimi in ochi… nici nu mai stiu cat timp. Ma mai rugam doar sa nu dea peste ea vreun rotweiller, terrier, schnauzer, canis, cocker, fie si-un chihuaua iesit la plimbare cu stapan sau fara! Si, ca o variatie, alternam rugaciunea cu-o urare de viata tihnit-pisiceasca in curtea vreunui om cu suflet bun care s-o-ndura s-o stranga de pe drumuri. Exact cand nu mai stiam incotro s-o apuc, ma ciocnesc cap in cap de-un vecin car e-mi spune speriat sa am grija pe unde pasesc, ca tocmai s-a lovit de-un sobolan urias! Ma bucur de-asemenea veste, dau sa-l pup pe neacais (dar ma reculeg la timp) si-alerg ca o smintita chiar in directia indicata. Pisica mea, gri-bej, cu ceva look si-apucaturi de rozator urias, se tolanise molcom colac pe presul unui apartament. O smulg din nepasarea-i torcatoare si-o var subsuoara, abtinandu-ma cu greu sa nu-i trag o scatoalca, apoi ma-ntorc val-vartej in casa. Unde ma-ntampina acelasi Snafu: Nu tu telefon, computer, televizor. Plus frigider in curs de dezghetare. Plus apa calda murdara la apa rece. Invers, nu… Atunci am auzit. La inceput ca un vuiet neclar. Apoi tot mai aproape si zbarnaitor, la foarte joasa inaltime. Sa fie o musca? Sa fie-un bondar? Un colibri? … Un elicopter? Sigur unul? Nu, sigur mai multe, o patrula, o escadrila, o flotila… Asurzitoare! Nu se mai auzea nimic in jur, gandurile mele (in ale altora nu ma bag psihanalitic) nici atat, toata lumea calare la geam, la balcon, scrutand cerurile cu priviri infricosate de vreun Independence Day vazut acum multi ani. Curand, din lipsa de ocupatii casnice – ma rog, unii mai pretiosi au pretins doar ca-si scot cainii la aer curat – ne-am bulucit cu totii pe scari, la o socializare fara noima in fata blocului.
0 comments:
Post a Comment