monarhia nu mai salveaza romania
Ieri a fost ziua in care, acum 142 de ani, Carol I devenea „domnitor al tuturor romanilor”, iar cativa ani mai tarziu, Romania era proclamata monarhie. Pe 10 mai 2011 Mihai I si-a sarbatorit regalitatea. Nonagenarul ex-rege a depus flori la statuia lui Carol I. A participat la evenimentul de lansare a cartii „Lumea Regilor” la Muzeul National de Istorie. A primit omagiul barbosilor calare pe motoare. Si-a anuntat ruptura de casa de Hohenzollern, intrand definitiv in casa de Romania. Catre seara a dat un dineu pentru rubedenii stiff-upper-lip, de stirpe albastra. Decoratii, patronaje, titluri, festivitati. Gesturi simbolice ale unui personaj desprins parca din cartile cu basme. Ale unui rege ce coexista paralel cu o natiune pe care a diriguit-o un rastimp. Gesturi fara prea adanci semnificatii pentru cei dinafara cercului regal. Si, insist sa spun, gesturi complet inutile pentru poporul roman. Stiu despre rege atat cat am citit sau am auzit de la cei care „l-au prins”. Candva impus poporului de o casa straina, Mihai I a ajuns sa fie iubit de popor sau macar de o parte a lui, resuscitat ca posibilitate in momente de rascruce, cocolosit ca punct luminos de speranta, in absenta unor autentice valori politice. Invariabil insa cand vine vorba de el, imi amintesc o intamplare care pentru mine a contat mai mult decat orice dezbatere politica, poveste tiparita sau declaratie festivista. 21 decembrie 89 m-a surprins pe Magheru, impreuna cu vreo doua prietene. Se auzeau deja vuietul multimii si pacaniturile armelor, mergeam tupilat, fara sa intelegem prea bine intamplarea presarata cu gloante invizibile. Multi grabeau pasul confuzi sau alergau care-ncotro surescitati; altii cascau gura ca loviti in crestet de vreo caramida. Din scara unui bloc mi-a rasarit brusc in fata o batranica. In zarva generala, parea complet rupta de context. Invelita intr-un soi de cocon demn, re spingea patima sau teama. M-a tintuit cu privirea, a venit spre mine, m-a prins de incheietura mainii si… mi-a lasat in palma un inel. Era, de fapt, o moneda de argint usor patinata, transformata intr-o mica bijuterie. O moneda de 50 de bani, cu emblema regala. - A fost un rege bun, mi-a zis calm batrana. Esti prea mica, nu stii… dar… daca este sa se intample ceva (a privit sugestiv in jur) regele trebuie sa se intoarca. Trebuie sa fim iar monarhie. Mihai trebuie sa ne conduca. Inelul – pe care l-am purtat cu emotie mandra ani de zile – si vorbele fara ocolisuri ale batranei m-au facut mai intai sa cochetez cu ideea de monarhie, apoi sa cred cu naivitate, mult timp, ca fac parte dintre sustinatorii lui Mihai si ca regalitatea lui este singura solutie pentru tara proaspat iesita de sub dictatura. Am crezut asta eu si altii ce ne-am dedat la refrenuri cu sus – jos – sarlatan – golan prin piata Universitatii. Ce s-a intamplat pe scena politica in anii trecuti stim cu totii, nu insist.
0 comments:
Post a Comment