Ungaria va renunţa la obiecţia faţă de intrarea Bulgariei în Schengen. Anunțul ministrului de Externe de la Budapesta

"Am fost informat de către colegul meu bulgar că ieri (luni - n.r.) parlamentul bulgar a eliminat această lege", a declarat Szijjarto într-o înregistrare video pe pagina sa de Facebook, relatează Reuters preluat de Agerpres.

El a precizat că, odată ce legea va fi publicată vineri, aşa cum era de aşteptat, în periodicul legislativ al parlamentului, Ungaria va renunţa la obiecţia sa şi va cere Comisiei Europene să oprească o procedură de infringement pe care Budapesta a iniţiat-o.

Bulgaria a introdus o nouă taxă de tranzit pentru gazul rusesc, de 10 euro pe MWh, în luna octombrie a acestui an, atrăgându-şi critici puternice din partea Ungariei, al cărei ministru de externe a calificat acţiunea drept "ostilă".

Ministerul de Externe al Ungariei a anunţat la sfârşitul săptămânii trecute că Budapesta se va opune prin veto intrării Bulgariei în Schengen, dacă taxa va rămâne în vigoare.

Bulgaria este principala rută prin care Ungaria importă gazele ruseşti. 



de pe realitatea.net ext
Sent via IFTTT

No comments

Random Posts

3/random/post-list