Belgia preia preşedinţia rotativă a UE. Sprijinul pentru Ucraina și crearea unei zone Schengen reziliente, printre obiective

Belgia deţine preşedinţia rotativă pentru a 13-a oară, într-un moment în care Uniunea Europeană se află la o răscruce de drumuri, confruntându-se cu consecinţele agresiunii ruse în Ucraina, efectele post-pandemie, criza energetică, dezinformarea, evenimentele climatice extreme, conflictul din Orientul Mijlociu, se arată pe site-ul preşedinţiei belgiene. 

Drept urmare, preşedinţia belgiană se va concentra pe şase arii tematice şi va acorda o atenţie deosebită menţinerii sprijinului neclintit pentru Ucraina. De asemenea, va sprijini adoptarea Agendei Strategice 2024-2029 şi va pregăti discuţii privind viitorul Uniunii Europene. Pe măsură ce ciclul instituţional actual se încheie, preşedinţia va sprijini o tranziţie spre următorul.În privinţa afacerilor generale, preşedinţia belgiană va continua lucrările în curs privind extinderea, iar în luna mai, UE va sărbători cea de-a 20-a aniversare de la cea mai mare extindere din istoria sa (2004), o piatră de hotar pentru unitatea şi prosperitatea la nivelul întregului continent.Un obiectiv principal al preşedinţiei belgiene în ceea ce priveşte afacerile externe va fi furnizarea de sprijin politic, economic, militar, umanitar şi juridic foarte ferm pentru Ucraina. Pe zona de justiţie şi afaceri interne, priorităţile-cheie vor fi reforma sistemului de migraţie şi azil, precum şi crearea unei zone Schengen reziliente.



de pe realitatea.net ext
Sent via IFTTT

No comments

Random Posts

3/random/post-list